Coreenii comunică foarte des prin intermediul mesajelor. Multora chiar le place mai mult să comunice în acest fel, decât să vorbească la telefon. Coreea, fiind o țară avansată, are multe performanțe electronice. Datorită acestui fapt, chiar și cei mici au ultimul model de telefon și se obișnuiesc să-l utilizeze în cel mai scurt timp. Să vedem însă de ce le place atât de mult coreenilor să comunice prin mesaje.

Deși în prezent telefonul mobil este foarte eficient, sunt mulți oameni care sunt gălăgioși atunci când răspund la telefon. Astfel, dacă sunt în autobuz sau doar se plimbă prin oraș, îi deranjează pe alții. Urlând la telefon fără să-și dea seama, nu numai că ii deranjează pe oamenii din jurul lor, dar aceștia nici nu doresc să audă toată povestea, mai ales că nici nu-i privește. Totodată, după o zi grea și obositoare, când tot ce ne dorim este puțină liniște și pace, nu este plăcut ca cineva care stă foarte aproape de noi, să urle și să ne radă în ureche, fără puțin bun simț.

Și în Coreea sunt oameni gălăgioși sau chiar nepăsători, așa că umblă prin oraș vorbind la telefon, lăsându-i pe cetățeni să audă tot ce vorbesc cu cealaltă persoană, doar că, în această țară, oamenii le vor atrage atenția acestora să vorbească mai încet. De cele mai multe ori, oamenii în vârstă sunt cei care le vor atrage atenția, iar dacă individul nu se conformează, continuă să fie nesimțit și dă dovadă de lipsă de bun simț, atunci s-ar putea că aceștia să-l certe aprig. Fiind o țară în care se pune accent extrem de mare pe respectul față de vârstnici și respect în general, un astfel de comportament nu va fi trecut cu vederea.

În acest fel, mulți coreeni preferă să comunice cu cei dragi, cu prietenii sau chiar cu colegii de muncă, uneori chiar și cu șeful, prin mesaje. În cazul în care se află în autobuz sau în orice alt mijloc de transport, nu îi vor deranja pe ceilalți călători. De asemenea, coreenilor le plac mult telefoanele, mai ales că zilnic apar noi aplicații care fac viață de zi cu zi mai ușoară, așadar, acesta va fi utilizat pe tot parcursul zilei. Astfel, telefonul este încontinuu în buzunarul coreeanului, iar dacă trebuie să vorbească cu cineva despre ceva urgent, dar nu are posibilitatea să-l sune, îi va trimite mesaje, iar acesta o să-i răspundă de îndată sau în cel mai scurt timp.

Când coreeanul dorește să-și facă planuri cu mai mulți prieteni, nu o să-l sune pe fiecare în parte, ci o să le trimită un mesaj. Dar de cele mai multe ori și trimiterea unui mesaj fiecăruia poate să fie enervant, așa că există alte modalități prin care pot fi anunțați toți. În astfel de cazuri, coreenilor le place să utilizeze aplicații. Deschid un chat room și comunică cu toții. Aplicații foarte populare de acest gen sunt KakaoTalk (카카오톡 – “k’ak’ao t’ok”) și LINE (라인 – “Lain”).

Dacă coreenii se grăbesc dar totuși doresc să facă planuri rapide cu cineva, scurtează mesajele. Acest lucru se întâmplă prin intermediul argourilor sau prescurtarea cuvintelor, cel din urmă fiind puțin mai special pentru oamenii care nu sunt asiatici, dat fiind faptul că poporul coreean folosește caractere și nu litere obișnuite. Se întâmplă de multe ori ca străinii, chiar dacă vorbesc bine limba coreeană, să nu înțeleagă aceste mesaje prescurtate. Au nevoie de puțin timp până se vor obișnui cu ce înseamnă fiecare argou sau cuvânt prescurtat prin improvizări, mai ales că mai nou, unii coreenii au început să prescurteze anumite cuvinte în așa fel încât prima oară s-ar putea întâmpla că nici colegii coreeni să nu înțeleagă la ce se referă.

Pe de altă parte, comunicarea prin intermediul mesajelor a devenit atât de populară încât în aplicațiile utilizate sunt mai multe feluri de emoticoane care reflectă dispoziția individului sau ceea ce dorește să spună. Au început să apară tot mai multe emoticoane drăguțe și expresive, așa că acest tip de comunicare poate să fie nu numai eficient, dar distractiv și amuzant în același timp.

Mulți coreeni depind de telefon deoarece au un loc de muncă care solicită utilizarea continuă a acestuia. Sunt anunțați sau chemați dintr-o parte a clădirii (care sunt uriașe în general și au multe etaje) în alta sau de la un etaj la altul prin mesaje, iar colegii de birou nu vor fi deranjați cu miile de apeluri telefonice pe care le-ar primi în cazul în care nu ar utiliza această metodă.

Deși în țară noastră acest tip de comunicare nu este la fel de popular, coreenii nu ar putea trăi fără acesta. Comunicând prin mesaje, economisesc timp și dau dovadă și de respect, pentru că nu îi deranjează pe oamenii din jurul lor. Telefonul joacă un rol important în viață noastră, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să fie non-stop în mâna noastră și să abuzăm de el.