Dacă nu ați auzit până acum de femeile de confort și de unde vine această denumire, articolul de astăzi o să va vorbească despre ele și care a fost rolul lor de-a lungul istoriei.

Poate mulți dintre voi va gândiți că acestea erau femei care ascultau problemele oamenilor, linișteau sufletele tulburate, încercau să le dea sfaturi și să-i ajute pe aceștia să-și revină din stres, depresie sau singurătate. Cu toate acestea, femeile de confort nu erau “vindecătoare de suflete”, ci chiar opusul, erau femei cu multă durere în suflet și cu un trecut extrem de traumatizant și obscur.

Acestea erau femei cărora destinul și norocul nu le-a surâs. Ele erau cele care au fost forțate să “slujească” și să “mulțumească” soldații japonezi în timpul ocupațiilor japoneze, în cel de-al Doilea Război Mondial. Multe femei asiatice, mai ales coreene, au fost răpite și forțate să satisfacă soldații japonezi cu corpul lor. Dacă o parte dintre ele au fost răpite, altele au fost păcălite și astfel au ajuns în Japonia și în posesia soldaților. În timpul ocupațiilor japoneze, niponii aveau mai multe bordeluri militare în diferite locații, însă, deoarece femeile japoneze refuzau să li se alăture și să-i “satisfacă”, soldații au recurs la alte modalități, adică au început să păcălească și chiar să răpească femei din alte părți ale Asiei. Dintre acestea, cele mai multe erau coreence și chinezoaice.

Termenul “femeie de confort” a luat naștere pentru că în realitate aceste femei erau supuse unor cruzimi extreme, iar prin utilizarea acestui termen, japonezii încercau să ascundă adevărul și realitatea. Totodată, oamenii au început să folosească acest termen că să nu le degradeze pe aceste femei. În coreeană, “femeie de confort” este “wianbu” (위안부), iar în japoneză este “ianfu”, dar acestea sunt eufemisme pentru “prostituată”.

Va întrebați cum au ajuns aceste femei în Japonia? Mai devreme menționam că unele au fost răpite, iar altele păcălite. Cum? Unora li s-a propus să se ducă în Japonia și să lucreze acolo. Le spuneau că au nevoie de femei care doresc să lucreze în fabrici sau să aibă grijă de bătrâni. Multe familii erau sărace și numeroase, așadar când cineva le oferea un loc de muncă în Japonia, ele vedeau asta ca pe o oportunitate. În acest fel, multe femei au fost de acord să meargă în Japonia, majoritatea fiind extrem de tinere (aveau între 13-15 ani sau chiar mai puțin), sperând la un viitor și un trăi mai bun.

Deoarece familiile erau numeroase, mulți dintre copii nu puteau să se ducă nici la școală din cauză că părinții abia își permiteau să-i crească. Astfel, mulți au început să lucreze de la o vârstă foarte fragedă ca să-și ajute părinții să-și întrețină familia. Ceea ce nu știau însă aceste femei, sau mai bine zis, fete, era faptul că urmau să devină sclave sexuale pentru japonezi. Erau chiar și coreeni și chinezi care făceau înțelegeri cu japonezii, adunau fete tinere după care le lăsau pe mâna lor.

Nu conta dacă erau tinere și fragile, toate au fost forțate să întrețină relații sexuale cu soldații japonezi de mai multe ori pe zi. Erau nevoite, sau mai bine zis, forțate, să locuiască în așa-zise bordeluri sau într-o căsuța mică care de obicei nu era într-o stare prea bună. Stăteau toată ziua în această căsuța fiind bine păzite de soldații japonezi. În aceasta se află doar o măsuță unde să se hrănească cu puțină mâncare pe care o primeau și o saltea, pe care trebuiau să-și vândă corpul zilnic.

Au devenit prostituate împotriva voinței lor, dar chiar și așa, de cele mai multe ori nu erau nici plătite. Alteori primeau sume mici, dar din care abia reușeau să se întrețină. Soldaților nu le păsa dacă erau bolnave sau aveau dureri de orice fel. Sunt puține femei de confort care au avut norocul să scape și acest lucru datorită faptului că i s-a făcut milă de ele vreunui soldat și le-a ajutat să părăsească acel loc oribil, dar și țară. Acest lucru era însă riscant și dacă era prinsă, la fel și ajutorul ei, erau executați.

Femeile de confort au fost umilite zilnic, însă nu au putut să refuze soldații, deoarece aceștia deveneau violenți, le băteau, ba chiar le torturau, le tăiau sau le înjunghiau, după care le violau de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. În prim plan se află satisfacerea lor, nu sănătatea și viața femeilor. Se întâmpla de multe ori ca până ce vreun soldat chema doctorul militar, femeile sângerau până la moarte. Nu aveau dreptul să-și exprime opiniile sau drepturi de orice fel, dar se poate zice că nici viața nu era a lor, căci aceasta se află în mâinile soldaților japonezi.

Aceste femei au trecut prin multe și la o vârstă fragedă. Cele care au supraviețuit au rămas cu traume, frică, coșmaruri, totodată cu multe cicatrici, fie psihice sau fizice, cicatrici și amintiri care le bântuie chiar și în prezent. Deși acum toate sunt vârstnice, nu se dau bătute și luptă pentru dreptate, cerându-le japonezilor încontinuu să-și asume responsabilitatea.